Opinii despre Dr. Negrini Rodica (Doctor)
Descriere
Vizualizați informațiile și opiniile despre Dr. Negrini Rodica, Doctor în
Aici puteți vedea locația site-ului, orele, contactele, fotografiile și opiniile reale făcute de utilizatori.
Acest site are un rating bun pe site-ul nostru, cu sigurantă au grijă de clienții lor.
Hartă
Opinii despre Dr. Negrini Rodica
A. L.
Încep prin a spune : Mulțumesc!
Azi am avut o programare de la ora 20:00, ce-i drept a trebuit să aștept puțin să beneficiez de consultație dar nu a fost ceva ieșit din comun, deoarece în general programările depind de oameni și de regulă pacienții decalează programările, așadar mai mereu când merg la medic obișnuiesc să aștept, nu e o problemă pentru mine. Ce a fost ieșit din comun a fost faptul ca în momentul în care am intrat în cabinetul doamnei Negrini, aceasta ( deși se vedea ca era destul de consumată după o zi lungă de muncă) mi-a oferit un zâmbet larg și un scuze pentru așteptarea mea .( țin să precizez că a fost prima mea vizită și prima dată când am cunoscut-o pe doamna Doctor)
Am fost tratată exemplar, într-un mod super profesionist și totodată m-am simțit în largul meu.
Vă mulțumesc din suflet pentru serviciile și profesionalismul de care ați dat dovadă și mă bucur din suflet pentru colaborarea cu dumneavoastră !
Sunteți o adevărată doamnă cu mult profesionalism !
Cu mult respect,
ITIsta dumneavoastră ! 🌸
r. b.
Un medic excepțional!!
R. F.
Depinde cum o nimerești. Dacă e prost dispusă, nu recomand nici măcar sunată. Soția a sunat sa facă o programare si a vorbit cu ea pe un ton total neprofesionist. Probabil o doare la patină de nu mai are răbdare cu oamenii. Sau are, dar numai când vrea ea.
z. s.
Nu vă recomand! E neglijentă fată de pacienti astepți si dacă ai programare te trimite la mi de analize, soția mea a pierdut o sarcină că nu eram informați corespunzător din partea doamnei doctor si te întîlnesti cu ea la maternitate de pe clujului si parcă nici nu te
cunoste nu te bagă în seamă e o rusine esti bine pînă mergi la ea la cabinet si plătesti.
R. H.
Încă după primul consult am rămas chiar fără cuvinte. M-am simtit pentru prima oara o adevărată mămică graviduta. Fusesem la alti medici înainte (care mai de care mai "vestiti") asa ca aveam termeni de comparație. Deci ce sa spun... m-a cucerit cu răbdarea, deschiderea si modul frumos în care se raportează pacientei. Pe lângă multii ani de experienta care isi spun cuvântul, simti ca esti într-adevăr pe mâini bune si ca îi pasă de bebelusul tău. O recomand pe doamna doctor cu toată căldura! Veti fi cele mai mulțumite ! ❤
M. M.
O adevărată profesionistă!!!
O. R.
Un specialist de încredere
I. B.
(Tradus) Dr. Negrini este o persoană foarte amabilă și răbdătoare. Poți întreba orice vrei și ea te va ajuta ☺️
(Original)
Dr. Negrini is a very kind and patient person. You can ask whatever you want and she will help you ☺️
L. S.
(Tradus) Ei bine, cu siguranță nu este plăcut, dar Dr este foarte cool
(Original)
Hát biztosan nem kellemes ,de a Dr nő nagyon klassz
G. G.
(Tradus) imi place
(Original)
Mi piace
R. T.
P. B.
A. K.
E. S.
M. Z.
P. D. j.
I. B.
M. I.
E. S.
C. L.